cand am inceput

despre noi

Cine suntem

o scurta prezentare

Despre noi

Electricsoph

Societatea ELECTRICSOPH SRL înfiinţată în anul 2018, are sediul în Craiova şi în prezent este structurată ca o societate de tip SRL, cu un singur acţionar.

Domeniul principal de activitate este: lucrări de instalaţii electrice.

de ce sa ne alegi pe noi

folosim personal specializat

Avem angajaţi bine pregătiţi atât din punct de vedere profesional cât şi în ceea ce priveşte lucrul în echipă.

Compania noastra s-a dezvoltat cu rapiditate, extinzându-şi programul de servicii şi investind permanent în noi tehnologii.

Corectitudinea şi profesionalismul sunt două trăsături esenţiale ale societăţii noastre. Participarea cu succes la numeroase licitaţii privind lucrările de instalaţii electrice si sisteme de supraveghere a consolidat poziţia companiei noastre în judeţul Dolj.

Dorim să păstrăm şi să consolidăm relaţiile cu partenerii de afaceri deja existenţi şi să extindem colaborările cu noi parteneri prin intermediul calităţii, promptitudinii şi flexibilităţii serviciilor noastre.

Societatea ELECTRICSOPH SRL are în curs de implementare sistemul ISO 2001.

Deţinem un procent semnificativ şi pe alte pieţe cum ar fi Pitești si București. Pe viitor urmărim să ne extindem cota de piaţă şi să pătrundem şi pe alte pieţe emergente.

Clienti

Vino si contracteaza serviciile noastre

Lucrări de instalaţii electrice